Gaz Metan Mediaș ar putea începe anul 2018 cu un nou antrenor, ca urmare a rezultatelor slabe din acest sezon. Conform TuttomercatoWeb, italianul Rino Lavezzini e aproape de a prelua banca Mediașului, care în prezent ocupă locul de baraj, fiind la egalitate de puncte cu Sepsi OSK. Lavezzini nu este un nume nou în fotbalul românesc. În trecut a mai fost în contact cu Petrolul și FC Național.
Cristi Pustai n-a reușit să pună pe picioare Mediașul în acest sezon, după numeroasele probleme financiare apărute în jurul clubului. Gaz Metan are cel mai slab atac din Liga 1, reușind să marcheze de zece ori în 22 de etape. Alb-negrii împart subsolul clasamentului cu Sepsi și Juventus, cele două nou-promovate. Formația din Colentina are nouă puncte, în timp ce Sepsi are tot 15 puncte, cât Gaz Metan. Concordia, prima echipă aflată deasupra zonei roșii, are 24 de puncte și pare scăpată de emoțiile retrogradării.
Lavezzini, fost pompier, a mai pregătit în trecut formații din Italia, printre care Genoa, formațiile de tineret de la Parma și Livorno, plus alte echipe divizionare. A avut o scurtă aventură la Petrolul în 2006, în liga a doua, iar în ’97 fusese propus la FC Național.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER